Un tren în noapte

Un tren în noapte versuri-Marian Burtoi- În gara părăsită, târziu, un tren de noapte Întunecat de umbre îşi poartă trupul greu; Chemat cu disperare de zările deşarte Se pierde-n depărtare; şi-n gară-s numai eu! "Amestec greu de fiare, lipsit pe veci de viaţă, Te poartă lunga cale spre noaptea-n care ea Îşi scaldă chipu-n stele pierdute-n dimineaţă. Te rog să-i dai bineţe, de vrei, din partea mea! Şi spune-i de chemarea rostită în neştire, Cu buzele amare şi zguduit de plâns; Şi despre sfinte visuri, ucise în iubire Şi că nevoia mea de ea-i de necuprins! Şi spune-i de tăcerea ce-mi tremură pe gură Şi de minunea vieţii ce singur o dezleg Şi spune-i că-n albastru nu mai găsesc căldură Şi de ce-i sunt departe eu incă nu-nţeleg! Căci nu-nţeleg dreptatea acestei lumi deşarte Şi nu-nţeleg cântarul ce-o-mparte către noi: Tu, şarpe lung şi rece, o vezi şi-o porţi pe braţe, Eu, răvăşit de doruri, mă mistui în noroi..."